10 lucruri interesante despre dinții tăi

Deși mersul la dentist este un obicei relativ recent în istoria omenirii, au fost descoperite dovezi că în anii 500 înainte de Hristos, în Grecia antică, oamenii foloseau o pastă de dinți ce conținea rugină de fier și pudră de corali. Iar în loc de periuțe de dinți rodeau crenguțe de copac 

Din fericire, îngrijirea orală este astăzi mult mai plăcută  Și, întrucât folosim dinții zilnic și avem mare nevoie de ei, e interesant să mai aflăm 10 lucruri mai inedite despre ei:

1. Dinții tăi sunt unici – precum amprenta digitală și amprenta dentală este unică și specifică doar ție. Nici măcar gemenii identici nu au amprenta dentară identică.


2. Dinții tăi sunt puțin precum un iceberg – aproximativ o treime din fiecare dinte se află ascuns în gingie. De aceea e important să avem grijă și de gingii. Acestea ar trebui să fie roz și ferme 


3. Majoritatea oamenilor au 32 de dinți (8 incisivi, 4 canini, 8 premolari și 12 molari), în timp ce dinții de lapte sunt în număr de 20.


4. Smalțul dinților tăi este cea mai dură parte a corpului tău. Smalțul este stratul de la suprafața dinților. Scopul lui principal este de protecție. Este în mare făcut din calciu și fosfat, precum oasele, dar este mai puternic datorită proteinelor și cristalitelor care îl formează.


5. Dar smalțul nu este invincibil. Chiar dacă este foarte puternic și protejează dinții, în smalț pot apărea fisuri și se degradează. Zahărul și acidul, precum cele din sucuri, de exemplu, interacționează cu bacteriile din gura ta și atacă smalțul, ceea ce duce la carii.


6. Galben pe dinți înseamnă carii. Smalțul este responsabil, în cea mai mare măsură, pentru culoarea albă a dinților, iar atunci când se degradează, dinții încep să fie mai galbeni, ceea ce înseamnă carii. Degradarea smalțului poate fi responsabilă și pentru durerea pe care o poți simiți.


7. Dentina crește, dar smalțul nu. Dentina este țesutul dur, calcifiat, aflat imediat sub smalțul dintelui. În timp ce dentina crește și schimbă pe parcursul vieții omului, smalțul este static, nu mai crește.


8. Gura ta este ”casa” a 300 de tipuri de bacterii. Placa bacteriană conține milioane de bacterii, compuse din 200-300 de tipuri diferite. Principala bacterie responsabilă pentru o sănătate dentară precară este ”Streptococcus mutans”, care transformă zahărul și alți carbohidrați în acizi care ”mănâncă” dinții.


9. Placa bacteriană este dușmanul. Albă și lipicioasă, placa bacteriană este în continuă formare. Dacă nu o îndepărtezi periodic, prin periaj și utilizarea aței dentare, duce la apariția cariilor. Dacă nu este îndepărtată, se întărește și se transformă în tartru. Așadar, spală-te de două ori pe zi pe dinți și consultă medicul tău stomatolog regulat pentru curățarea ei.


10. Produci peste 35000 de litri de salivă într-o viață. Corpul tău produce aproximativ 1 litru de salivă pe zi, ceea ce duce la peste 35000 de litri într-o viață. Aceasta are roluri importante în ce privește sănătatea ta generală. De exemplu, face hrana mai ușor de înghițit și conține enzime care încep deja digestia. În ce privește dinții, saliva ”spală” particulele de mâncare de pe dinți și conține calciu și fosfați, care neutralizează acizii din placa bacteriană ce duc la formarea cariilor.

Care vi se pare cea mai interesantă?

Vă așteptăm la Clinica Stomatologica Medentis pentru a afla mai multe despre dinții voștri și pentru a le asigura cea mai bună îngrijire.

Pentru programări, vă rugăm să sunați la numărul de telefon 0749272841, de luni până vineri, între orele 8 și 20.

Ne găsiți pe str. Hermann Oberth, nr. 41, Mediaș